To top
10 sept.

Cum să fii un lider, nu un boss

lider
Dintotdeauna, oamenii urmează în mod organic liderii și sunt în căutarea acestora, la orice pas. Din dorința de a fi urmați, unii confundă noțiunea de lider cu cea de boss, uitând să ia în calcul un singur aspect, dar foarte important, acela că setea de putere și de control nu îi vor motiva pe cei din jur. Află cum să fii un lider, nu un boss!

Tu în ce categorie te situezi? Ești un lider sau un boss? În acest articol ai prezentate câteva dintre cele mai importante caracteristici ale unui lider în adevăratul sens al cuvântului. Dacă le vei bifa aproape pe toate, atunci ești, fără dar și poate, cu adevărat un lider, nicidecum boss.

În primul rând, nu e nevoie să afirmi tu că ești liderul. De ce? E foarte simplu. Nu e ca și cum atunci când leul se plimbă prin junglă mai e cazul să spună: „acum dați-vă la o parte că trec eu, regele”, căci toți o știu deja.

Un lider bun este implicat și activ în toate activitățile echipei. Mulți trăiesc cu impresia că un lider este cel care doar coordonează întreg jocul și în rest stă pe margine, ca arbitru. Nu, nimic mai greșit. Un boss da, el e cel care procedează așa.

Un lider îți spune că are nevoie să faceti un lucru împreună, te ghidează. Nu îți zice doar: „Fă asta! Acum!” pentru că așa zic eu.

Are o atitudine deschisă, încât îi poți cere cu ușurință ajutorul, fără să te temi că te va judeca sau că te va critica în fața celorlalți. Este empatic.

Încurajeaza toți oamenii, de la cel mai mic până la cel mai mare și nicio clipă nu lăsă senzația că unul este mai presus decât celălalt. Valorifică potențialul omului, fiind conștient că unul poate să dea mai mult, iar altul mai puțin în comparație cu celălalt, însă ce e important este că puținul acela este maximul său.

Are înțelegere față de toți și se poate pune în situația lor ca să poată avea o vedere de ansamblu. Alege să nu privească lucrurile doar din perspectiva sa.

Motivează oamenii prin puterea exemplului, prin vorbe încurajatoare și spune des Mulțumesc. Nu încearcă să motiveze comparând: „așa da, tu de ce nu?”.

Îi privește pe cei din echipa lui ca pe un tot și încearcă prin toate mijloacele posibile să îi determine să lucreze împreună, în echipă, fără a-și dori să se evidențieze, să se remarce. Nu încurajează spiritul de competiție, individualismul, ci încurajează mai degrabă spiritul de echipă, camaraderia.

Nu aplaudă inițiativa celor care fac lucruri doar pentru a primi laude și a li se recunoaște meritele. Ba dimpotrivă, îi încurajează să dea tot ce au mai bun și să nu se fălească cu asta, doar să facă și eventual să tacă. Să nu știe stânga ce face dreapta.

Remarcă unde este vorbă multă, dar puține vorbe în realitate și e atent la fapte, unde de obicei sunt prea puține vorbe. Nu se lasă fermecat de discursurile bune, dar lipsite de acțiuni.

E cel care atunci când observă că nu te descurci într-o situație, te întreabă cu ce te poate ajuta să reușiți. Niciodată nu o să constate doar neputința ta, fără a încerca să găsească o cauză și o soluție. Împreună.

Își construiește o echipă solidă, cu adevărat unită, nu tolerează bârfa, critica și vorbitul de rău, ci atrage atenția asupra acestui lucru, ori de câte ori este nevoie.

Observă lucrurile bune, ceea ce merge, nu este axat doar pe ceea ce nu merge.

Și, nu în ultimul rând, un lider nu își dorește niciodată, dar niciodată să fie boss.

Dacă ai parcurs toate aceste rânduri și te-ai regăsit în postura de lider, felicitări! Iar dacă te-ai regăsit mai degrabă în cea de boss, să știi că oricând poți schimba lucrurile, totul stă doar în mâinile tale.

Simona Stanoi
No Comments

Leave a reply