Denis Hanganu își trăiește visul cu ochii. Face ce și-a dorit mereu, și anume să joace, chiar dacă arta cere și sacrificii. Care sunt acestea și cum le depășește, de ce a vrut să renunțe la actorie și cu ce ochi îi privește pe cei care se mândresc cu meseria pe care o practică, deși nu au studii, ne-a mărturisit chiar el.

 

 

Cum arată în prezent o zi din viața lui Denis Hanganu?

 

Plină, în mod cert. Chiar acum, pe lângă filmări, repet în același timp pentru două spectacole noi. Practic mă trezesc, merg la filmari, apoi, în funcție de ora la care termin, am programate două intervale de repetiții la două teatre diferite. E solicitant, dar îmi place pentru că asta e ceea ce îmi doresc până la urmă. Să muncesc și să am cât mai multe proiecte mari.

 

Ce îți place cel mai mult atunci când ești pe platoul de filmare?

 

Faptul că sunt pe platoul de filmare, serios. E o bucurie să știi că faci parte dintr-un film sau dintr-un serial și să conștientizezi că faci ce-ți place și ești și plătit pentru asta. În altă ordine de idei, îmi place că suntem o echipă unită, că respect și mă simt respectat, îmi place că e mâncarea bună și că ne străduim, împreună, să facem totul cât mai bine cu putință în condițiile date.

 

Cum îți începi și cum îți închei fiecare zi?

 

Repede. Glumesc și nu prea. Ca să reușesc să adun câteva ore de somn prefer să-mi pun alarma cu puțin înainte de plecarea spre platoul de filmare, așa că sunt condiționat să mă trezesc repede și să fiu eficient cu spălatul și cu îmbrăcatul. La fel se întâmplă și la finalul zilei, în sensul în care după filmări sau repetiții la teatru, sedințe foto sau ce-o mai fi în program, ajung acasă și trebuie să învăț textul pentru a doua zi. Ei bine, asta costă ceva timp în funcție de calupul de text, așa că pentru a prinde totuși orele alea de somn menționate mai sus, trebuie să fac cumva să adorm repede.

 

Se spune că actorii se identifică deseori cu rolurile pe care le joacă. Ți s-a întâmplat și ție cu rolul pe care îl joci în serialul de la PRO TV, „Clanul”?

 

Sigur că da, dar într-o oarecare măsură. Normal că sunt contexte unde mă identific cu anumite tipare comportamentale de-ale lui „Tudor” în relația cu mama lui, spre exemplu sau cu alți oameni noi pe care îi cunoaște, ori în modul de abordare a unor decizii. Nu trebuie uitat, însă, că totul e subiectiv deoarece este o convenție, iar eu doar încerc să îi aduc veridicitate și naturalețe rolului pentru fiecare secvență în parte.

 

Există și asemănări între tine și personaj? Dacă da, care sunt acestea?

 

Amândoi ne aflăm în etape în care învățăm lucruri care ne vor fi de folos toată viața. Spun asta pentru că așa cum știți, Tudor trece printr-un întreg proces de maturizare și în egală măsură de cunoaștere și dezvoltare încă din primele episoade ale serialului. Dincolo de toate astea, categoric avem în comun laturi și atitudini similare în ceea ce privește respectul și iubirea necondiționată față de cei dragi, dar și modul ușor aprig de a reacționa în situații limită. Cu siguranță pe parcursul sezoanelor vor mai apărea suficiente asemănări între mine si personajul „Tudor Achim”.

 

Când mai are timp Denis Hanganu pentru viața personală cu un program atât de ocupat?

 

Răspuns corect: nu prea mai are. E un compromis, din păcate, dat fiind faptul că sunt protagonistul unui proiect atât de mare, cu o vizibilitate uriașă la nivel național. Până la urmă orice chestiune are avantaje și dezavantaje. Roluri să fie, că în rest mă descurc eu să gestionez lucrurile pe toate planurile.

 

Care a fost una dintre cele mai marcante amintiri din copilăria ta care te-a ajutat la formarea și la dezvoltarea ta?

 

Nu cred că am amintiri pe care le-aș putea încadra în categoria celor marcante, dar cu siguranță a reprezentat o reală motivație viața copilului crescut la sat și dorința uluitoare a acestuia de a-și depăși condiția. Cred că în ecuația formării și dezvoltării pe parcursul vieții, ceea ce contează în mod indubitabil este omul și modul lui de gândire. Depinde de noi cum ne raportăm, adaptăm, respectiv dezvoltăm.

 

Ce sfat ai pentru actorii aflați la început de drum? Crezi că aceasta este o meserie care poate fi practicată și de cei care nu au urmat studii în domeniu?

 

Practicată ocazional poate, așa da și mi se pare super atât timp cât conștientizezi și asumi acest aspect. Doar că asta nu te face actor. Actor ești fie dacă ai absolvit niște studii acreditate în domeniu, fie dacă printr-un context favorabil ai „multe meciuri în picioare”, mai pe scurt, ai o activitate constantă, chiar mai constantă și cu roluri mai numeroase decât unii actori din piață și, atunci, e de apreciat. E un subiect care necesită o oarecare atenție la nuanțe și e important să clarificăm lucrurile.

Altfel, știu că acum e la modă prostia asta cum că mai toată lumea care a apărut de câteva ori în fața camerei să își atribuie în mod nemeritat statutul de actor, dar e nedrept și chiar jignitor pe alocuri.

Uităm un criteriu esențial și anume, calitatea. Cu alte cuvinte, nu poți să vii cu nonsalanță după orice apariție pe micul sau marele ecran și să te recomanzi publicului ca fiind actor pentru că, automat, te plasezi pe picior de egalitate cu oameni care efectiv au muncit o viață întreagă pentru a-și consolida niște referințe culturale, construi o carieră, un nume. Adică să nu comparăm mere cu pere.

Cu tot respectul, dar nu putem să afirmăm că actor e și personajul „X” din lumea mondenă doar pentru că a apărut prin nu știu ce film, dar totodată și domnul Rebengiuc, că nu e deloc același lucru. Dacă ar fi actoria asta așa simplă și ușor de practicat, atunci îi aștept cu mare drag pe cei care se dau drept actori în spectacolele de la teatru. Dăm un casting și după ce-l luăm să fim colegi de distribuție pe texte scrise de Bertolt Brecht, Albert Camus, O’Neill, Cehov, Shakespeare etc. că vorba ăia, suntem actori. Nu?

Iar celor care își doresc să facă meseria asta le recomand, în primul rând, să citească ce-am enumerat mai sus și, în al doilea rând, să pună bine în balanță încă de la început toate presupusele avantaje și dezavantaje. Dacă se consideră pregătiți și sunt dispuși să-și asume și părțile negative cu care vine la pachet această meserie, atunci să-și urmeze visul numaidecât. Dacă nu, să se mai gândească o dată. Și încă o dată. Atât.

 

Cum s-a schimbat viața ta de când ești actor?

 

Nu s-a schimbat. Pur și simplu o trăiesc prin perspectiva și activitatea specifică unui actor, dar n-aș fi realist dacă aș spune că a luat vreo turnură neașteptată. Da, sunt absolut recunoscător pentru ce am realizat până acum și îmi doresc să am rezultate la fel de bune și pe mai departe. Actoria mi-a oferit o libertate mare de exprimare, eu fiind de fapt la bază o persoană introvertită. Poate așa a fost să fie astfel încât să aleg drumul ăsta. Până acum nu m-am înșelat. Sper că nici de aici încolo.

 

Care este cel mai mare compromis pe care îl implică viața de actor?

 

Din punctul meu de vedere, cel mai mare compromis e așteptarea. Așteptarea care implică automat trecerea timpului. În tot timpul ăsta n-ai cum să anticipezi nicio mișcare, niciun viitor casting. Uneori, tot ce trebuie să faci este să aștepți să sune telefonul și, credeți-mă, este foarte chinuitor. Simți că trece viața pe lângă tine, iar gândul ăsta efectiv te termină. La unii sună de când sunt tineri și încep să ia castinguri și să aibă proiecte, la unii vine marea șansă abia pe la vârsta a două și te intrebi, „mamă, de unde a apărut actorul ăsta, cum de nu știam de el”. De asta e nevoie și de un gram mare de noroc în meseria asta și se spune că fiecare are steaua lui. Pentru că totul e subiectiv. Nimeni nu are o rețetă a succesului că dacă exista una probabil o aflam cu toții până acum.

 

Ce te-a ajutat să mergi mai departe în contextul în care ai fost tentat să renunți de două ori la actorie?

 

Destinul, habar nu am. Ideea e că am fost tentat deoarece e prea multă incertitudine în piață și n-ai cum să-ți faci planuri viabile de viitor, nu din temeri sau din insecurități profesionale. Cert este că de ambele dăți când am vrut să fac asta (și o spun fără exagerare) parcă s-au aliniat planetele și au apărut proiecte, castinguri noi, practic șanse noi. Perseverent din fire, nu le-am lăsat să treacă pe lângă mine și iată-mă aici.