La ceas aniversar, cu ocazia împlinirii a 8 ani de poveste, brand-ul SABINNE, marcă înregistrată în UE, cu scopul de a oferi designuri creative și durabile, te îndeamnă să îți îmbrățișezi unicitatea și să îți creezi propriul stil.
„Cred în arta modei. Cred că moda poate fi practică și magică și poartă întotdeauna un mesaj. Rămâi real și amabil. Pentru că fără bunătate și dragoste, nimic nu poate dăinui vreodată”, spune designer-ul Sabina Georgescu.
Ce a însemnat pentru tine aniversarea de 8 ani?
A fost un drum lung, plin de provocări, dar frumos. De la lansarea din 2015 am avut multe succese, am învățat multe lecții și am crescut organic. Asta am sărbătorit la evenimentul aniversar Inception care a avut loc la Galeria Galateca, mai mult decât orice: evoluția. Pentru că orice îmbunătățire, chiar și aparent măruntă, e valoroasă.
Care a fost evoluția, în timp, a brand-ului tău?
Au fost multe momente fericite care au punctat pozitiv: colecțiile lansate, proiectele de styling cu personalități media, influenceri, vedete, momentul când SABINNE a devenit marcă înregistrată la nivel european, aparițiile în publicațiile de profil, colaborările cu galerii de artă și prezența la expoziții din țară și străinătate. Toate m-au bucurat și m-au determinat să continui.
Care parte a procesului de creație îți place cel mai mult?
Procesul de creație presupune pe lângă partea de manualitate, de încercare și eroare, drapaj, intervențiile pe material și munca de documentare care se poate întinde pe ani și pe care nimeni nu o ia în calcul. Majoritatea se uită la piesa finită, dar nu știu că în spatele oricărui proiect de design serios se află această cercetare. Mă regăsesc în acest demers de documentare, dar îmi și place să fac diverse încercări direct pe materiale și să creez structuri textile interesante.
Ce piesă din colecția ta ai recomanda pentru cadoul de Crăciun?
Aici depinde foarte mult de gusturile fiecăruia, însă îmi permit să ofer mai multe variante pentru pasionatele de modă și frumos:
Compleul Chanel reinterpretat, din paiete, ale cărui piese pot fi purtate și separat și pot înobila orice ținută.
No Comments