Alexandra Stan, una dintre cele mai apreciate cântărețe din România, își invită fanii într-o călătorie emoțională profundă odată cu lansarea noului său album, „Energia ta”. Acest proiect reprezintă o premieră pentru artistă, fiind primul album integral în limba română.
Alexandra Stan împărtășește o poveste personală, autentică și vulnerabilă, explorând toate etapele unei relații intense: de la începutul plin de speranță până la despărțire și procesarea sentimentelor. Piesele care alcătuiesc albumul sunt împărțite în două părți distincte: patru piese din timpul relației și alte patru după ce aceasta a luat sfârșit, oferind ascultătorilor o experiență muzicală complexă și emoționantă.
La evenimentul de lansare, fiecare piesă a fost însoțită de o proiecție vizuală care a adus la viață versurile și emoțiile transmise. Mai mult decât atât, publicul a avut parte de o surpriză inedită: conversații reale de pe WhatsApp dintre artistă și fostul său partener, care i-a fost muză pentru acest album. Aceste fragmente intime au oferit o perspectivă unică asupra procesului creativ și au adus o notă de autenticitate și de sinceritate evenimentului.
Timp de o săptămână, în cadrul Galeriei Galateca, toți cei care doresc pot vizita expoziția dedicată noului album, care are o încăpere dedicată în totalitate, realizată cu ajutorul unei echipe de artiști talentați, care a înțeles întocmai viziunea artistei și a transpus vizual câteva dintre noile piese.
„Energia ta”, cel de-al șaselea album din cariera artistei, marchează o nouă etapă în cariera Alexandrei Stan. Prin versurile sale emoționante și liniile melodice captivante, artista își invită fanii să se conecteze la o parte mai profundă a personalității sale.
Alexandra Stan este una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste române, cu o carieră internațională de succes. Cu hituri precum „Mr. Saxobeat”, „Get back (ASAP) și „Lemonade”, ea a cucerit topurile muzicale din întreaga lume. Albumul „Energia ta” reprezintă o întoarcere la rădăcini și o dovadă a versatilității artistice a Alexandrei Stan.
No Comments